Pelerinajul este formula cea mai potrivită şi mai frumoasă prin care poţi deschide inimile, redescoperi şi sesiza profunzimea credinţei; moment de hotărâri sincere în împlinirea Cuvântului dumnezeiesc, mijloc de afirmare a credinţei, mijloc de comuniune şi de întărire a unităţii dintre oameni.
Acestea sunt sentimentele pe care le-am trăit în cele două zile de pelerinaj cu preoţii şi preotesele la mănăstirile din zona Iaşilor.
Pelerinajul a început pe 22 octombrie şi s-a finalizat pe 23 octombrie a.c. S-a desfăşurat cu binecuvântarea ierarhului nostru, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan.
Pe drumurile ce duc spre mănăstirile noastre, oaze de linişte şi bucurii duhovniceşti, am pornit 26 de preoţi de mir, 23 de preotese, o maică stareţă şi doi părinţi monahi care ne-au îmbrăţişat în toată această călătorie ziditoare.
Ne-am plecat genunchii împreună, ne-am rugat, am cântat lui Hristos, ne-am bucurat şi am revenit la casele noastre şi la bisericile unde slujim mai întăriţi, mai folosiţi duhovniceşte şi mult mai uniţi.
Psalmistul David - Psalmul 132, 3 - ne încredinţează ca acolo unde este unitate, Dumnezeu dăruieşte binecuvântare şi viaţă şi această mărturisire naşte în noi nădejdea şi dorinţa de a rămâne pe Cale.
Mulţumim tuturor părinţilor, maicii stareţe, părinţilor monahi şi doamnelor preotese pentru aceste zile frumoase şi binecuvântate de Bunul şi Milostivul Dumnezeu.
23 octombrie 2012
Pr. Valentin Tofan